Când părinții țipă: cauze, consecințe și soluții pentru mai mult calm

Când părinții țipă: cauze, consecințe și soluții pentru mai mult calm

Sunt multe de gândit când vine vorba de educație și educație. Un aspect care este adesea trecut cu vederea este starea emoțională a părinților înșiși. Trainerul de autoafirmare și reziliență Kerstin Fehst de la Schwäbisch Gmünd are perspective și sfaturi interesante despre motivul pentru care părinții devin uneori zgomotoși și cum îi afectează acest lucru pe copii. Ea subliniază că țipetele părinților sunt adesea o reacție de stres declanșată de factori precum presiunea timpului, solicitările excesive sau pur și simplu epuizarea. Acest lucru poate fi deosebit de stresant pentru copii, care percep țipetele ca pe o amenințare, care, la rândul său, interferează cu învățarea și colaborarea.

Potrivit lui Fehst, propriile experiențe din copilărie sunt adesea cruciale. Dacă părinții erau țipați frecvent când erau tineri, acest lucru poate crea un tipar familiar de momente stresante. Un derapaj nu are neapărat consecințe negative, dar tiparele recurente sunt cruciale. Pe termen lung, copiii care se află adesea în astfel de situații stresante pot dezvolta o autocritică crescută și un comportament adaptativ. Prin urmare, este important să vă găsiți calmul după un moment de țipăt și să vă asumați responsabilitatea pentru a stabili siguranța.

Strategii de management al stresului

După cum explică Fehst, strategiile pe termen lung ajută la gestionarea stresului în viața de zi cu zi. Aceasta include somnul suficient, pauzele regulate și distribuirea sarcinilor. De asemenea, este deosebit de important ca părinții să caute ajutor dacă lucrurile se intensifică. Copiii își amintesc în general sentimentele mai mult decât cuvintele, motiv pentru care reacțiile calme și calme sunt deosebit de importante, chiar și în momentele stresante. Fehst recomandă tehnici precum „oprirea acută”, în care îți pui mâna pe inimă și respiri calm de trei ori pentru a reacționa mai clar în astfel de momente. În plus, propozițiile auxiliare ar trebui repetate pentru a promova o comunicare fără stres.

Un alt punct central în discuție este reziliența copiilor înșiși. Reziliența descrie rezistența psihologică care le permite copiilor să stăpânească mai bine provocările. Copiii rezistenți își dezvoltă încrederea în sine, pot face față mai bine stresului și sunt mai puțin sensibili la stresul psihologic. Bazele importante ale rezilienței sunt inteligența emoțională, autoeficacitatea, o imagine de sine pozitivă, abilitățile sociale și abilitățile de rezolvare a problemelor.

Sfaturi pentru promovarea rezilienței

Promovarea rezilienței la copii este esențială. Există sfaturi eterogene pentru acest lucru, cum ar fi folosirea unei „lumini de sentiment” pentru a recunoaște și a regla emoțiile. Copiii ar trebui să fie încurajați în respectul lor de sine și să se simtă iubiți și respectați. Abilitățile sociale pot fi luate în considerare prin interacțiuni direcționate și promovarea empatiei. În plus, ar trebui creat spațiu pentru gândirea independentă și abilitățile de rezolvare a problemelor, punând întrebări, mai degrabă decât oferind soluții imediate.

Pentru a arunca mai multă lumină asupra acestor subiecte, inițiative precum Smolfi invită oamenii să învețe abilități de gestionare a stresului prin module despre educație parentală și reziliență. Aceste programe au ca scop promovarea inteligenței emoționale și consolidarea abilităților de comunicare pentru a îmbunătăți încrederea în sine și sănătatea mintală a copiilor.

Pentru părinții interesați să afle mai multe despre această abordare cuprinzătoare a dezvoltării rezilienței la copiii lor, site-ul Hello Parents oferă resurse practice, inclusiv PDF-uri gratuite cu exerciții de consolidare a rezilienței.

Într-un moment în care reducerea stresului și sprijinul emoțional sunt atât de importante, merită să aruncați o privire asupra acestor opțiuni de sprijin. În cele din urmă, nu doar copiii, ci și părinții beneficiază de o conviețuire mai armonioasă.