Bad Segeberg comemorează cu pietre de poticnire: un semn de amintire

Bad Segeberg comemorează cu pietre de poticnire: un semn de amintire

Sunt multe de întâlnit în Bad Segeberg când vine vorba de a ne împăca cu capitolele întunecate ale trecutului național-socialist. O privire asupra cărților de istorie arată că multă vreme a fost mai multă tăcere decât iluminare. În anii 1980 și 1990, autorul Axel Winkler a observat cât de tipărită era persecuția concetățenilor evrei. În perioada 1933-1945, crimele celui de-al Treilea Reich s-au adăugat la destinul multor oameni care au fost smulși violent din viața lor.

Deosebit de remarcat este angajamentul lui Winkler și Hans-Werner Baurycza, care au publicat o serie extinsă de 16 volume pe tema Național-socialismului între 2021 și 2025. Acesta este un punct central în actuala reevaluare, care a fost lansată în mod vertiginos în acest moment. Modul în care ne confruntăm cu epoca nazistă s-a schimbat considerabil în ultimii cinci ani. Au fost deja puse 55 de pietre de poticnire, cu participarea activă elevi de la până la opt școli.

Pietre de poticnire ca simboluri ale amintirii

Aceste pietre de poticnire, care amintesc de oameni ale căror vieți au fost schimbate de violență din 1933, stau ca un memorial al destinelor care s-au încheiat adesea prin fuga, ascundere, sinucidere sau chiar crimă. Inițiativa revine artistului Gunter Demnig, care a lansat un proiect la nivel mondial cu aceste cuburi de beton de 10 cm cu plăci de alamă pe care sunt gravate numele și datele de viață ale victimelor. De la prima așezare la Köln în 1992, până în iunie 2023 au fost construite 100.000 de pietre de poticnire impresionante și s-au impus ca cel mai mare monument descentralizat din lume. Wikipedia raportează că aceste pietre mici sunt menite să reamintească vecinilor că acolo locuiau cândva oameni care au fost pierduți de național-socialismul.

Lista blocurilor de poticnire din Bad Segeberg servește drept document pentru relocările care au avut loc și scopul de a oferi o față victimelor național-socialismului. Iată datele de relocare și locațiile care i-au condus pe studenți în locurile în care au locuit cândva acești oameni. Pe 29 iulie 2009, de exemplu, au fost puse mai multe pietre pe Bismarckallee și Lübecker Straße, pentru a numi doar câteva. Și ar putea exista chiar și alte 10 până la 15 piese de poticnire, ceea ce arată că cultura amintirii trăiește.

O tăcere colectivă?

În ciuda progreselor, rămâne problema de a se împăca cu trecutul. Sinagoga, care a fost construită în 1842 și demolată în 1962, simbolizează tăcerea colectivă a erei naziste din Bad Segeberg. Și la acea vreme s-au făcut texte pentru plăcuțele memoriale de pe proprietatea sinagogii în care nu erau menționate persecuția și uciderea familiilor evreiești. Acest lucru a determinat chiar și oaspeții evrei din SUA și Israel să reacționeze cu groază la starea fostei proprietăți a sinagogii din anii 1980. Comunitatea evreiască din Hamburg s-a distanțat de oraș, ceea ce ilustrează ruptura profundă în cultura amintirii.

Autorul Winkler a primit recent fotografii de familie vechi de la familia evreiască Steinhof pentru noua sa carte „Bad Segeberg – Orașul culturii amintirii”, pe care o va citi pe 17 septembrie în librăria de pe piață. Intrarea costă 7 euro și este o oportunitate minunată de a aborda subiectul. Winkler intenționează, de asemenea, să examineze istoria Stadionului Kalkberg, care a fost construit în timpul național-socialismului. Este grozav că Jocurile Karl May, care au început în 1952, au salvat stadionul de la degradare, dar de multe ori mulți vizitatori nu știu că stau într-o clădire sub un regim totalitar, ceea ce îl face pe Winkler să se cutremure.

Lecțiile trecutului sunt cruciale. Bad Segeberg ne arată că acceptarea unor astfel de evenimente nu afectează doar trecutul, ci este și o responsabilitate a prezentului. Orașul este acum considerat un pionier în a se împăca cu trecutul, o reputație care se extinde și până în Israel. În viitor, administrația orașului ar trebui să acorde o atenție și mai activă implicării studenților în documentarea istoriei, pentru că așa cum a spus odată un înțelept: „Memoria este cheia viitorului”.